Lună: iunie 2017

Acea liniște… 

Câteodată simți nevoia de puțină liniște. Sa te îmbeți de liniște. Sa fii tu cu tine însuți și sa fie bine. Pur și simplu te reîncarci și simți ca e bine ca omul sa fie singur din când în când. 

Sa amuteasca toate vocile. Sa se stingă lumina și sa palpaiasca ușor doar lumina liniștii. Îndeajuns cât sa zâmbești fără sa se uite nimeni la tine. 

Reclame

Hai înainte! 

Dacă te legi singur de un gard vei rugini împreună cu el. 

Obsesia fata de ceva sau cineva e un lanț cu care te legi singur. Și tot singur trebuie sa îți dai drumul. Dacă nu vei devii un stalker nefericit. Hrănind o iubire unilaterala, urmărind o persoana care te ignora, umilindu-te  sau cerșind atenție… Suferind singur. 

Dacă ai răbdare lucrurile de care ai nevoie sufletește  vor veni singure la tine la momentul potrivit. Persoana care te va iubi o vei întâlni și vei fi fericit. Lupta pentru cine merita, lupta pentru ca să devii o persoana nu bună,  ci extraordinara. Pentru ca poți mai mult. Nu pretinde ca dăruiești iubire când nu te iubești pe tine insuti. Un pahar gol nu va potoli setea nimănui ci doar va cere și va cere. 

Elibereaza-te de obsesii și începe sa lucrezi la tine insuti. 

Nu te agata de gard,  ci mergi înainte. Ceea ce îmi place este faptul ca viata îți oferă șansa să te ridici după ce ai căzut și sa faci lucrurile altfel. 

E ca mierea :) 

Mai erau cinci minute până să înceapă ora. Copiii de clasa a-V-a alergau prin sală gălăgioşi. Dar şi emoţionaţi. La ora 16 fix aveau testare la Religie. Când a intrat profesoara tot freamătul ca de pădure în furtună s-a transformat într-o linişte de deşert tropical. „Aş vrea să răspundeţi cu cuvintele voastre, simple, la două temea întrebări: 1. Cine este Dumnezeu?; 2. Cum ştiţi că Dumnezeu există dacă nimeni nu l-a văzut?”. În 20 de minute toţi copiii au finalizat lucrarea. Profesoara le-a citit pe rând. 29 de lucrări erau repetitive. Cuvintele parcă erau aceleaşi: „Dumnezeu e Tatăl nostru”; „a făcut Pământul…, marea şi tot ce există”; . Dar a treizecea? E lucrarea lui Ernestino. Un pici blond. Mărunţel. „Vino şi citeşte-ţi lucrarea în faţa clasei”. Copilul vine şovăielnic. Se temea de o umilinţă în faţa colegilor. Lacrimile îi inundă obrajii. Învăţătoarea îl încurajează. Elevul începe citirea sughiţând: 

„Dumnezeu este ca mierea pe care mama o pune în fiecare dimineaţă în ceai la micul dejun. Eu nu văd mierea în ceaşcă, dar dacă mama nu o pune, simt imediat că lipseşte! Aşa este şi Dumnezeu. Chiar dacă nu-L vedem. Dacă El nu este în viaţa noastră, viaţa este amară şi nu are gust”

Sala a explodat în aplauze. Profesoara i-a mulţumit lui Ernestino şi a completat: „Vedeţi copii, ceea ce face din noi înţelepţi nu e să cunoşti multe lucruri. Ci să fim simpli, dar să ştim că Dumnezeu face parte din viaţa noastră”.

Filosofii se chinuie să-L definească pe Dumnezeu cu idei. Pictorii îl scot din minte şi-L aştern colorat pe pânze. Iar noi, muritorii, tot nu înţelegem… Dumnezeu nu e un concept greoi. E simplu ca şi cămaşa lui Hristos. E respirabil ca aerul proaspăt de ianuarie. E dulce ca mierea! Numai că nu poţi să ştii toate astea decât dacă l-ai gustat mai întâi!

Vrei să trăieşti frumos, să trăieşti înţelept? Nu uita să pui miere în viaţa ta!